Un președinte de secție de votare a fost înlocuit, acuzat că a făcut campanie electorală în Bistrița

Un președinte de secție de votare a fost înlocuit, acuzat că a făcut campanie electorală în Bistrița
Publicat: 26/05/2019, 10:00

Președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, judecătorul Liliana Tertiș, a declarat, duminică dimineața, într-un briefing de presă, că BEJ a avut de soluționat două incidente electorale.

Primul vizează înlocuirea unui președinte de secție din orașul Beclean, împotriva căruia a fost depusă o sesizare din care rezulta că ar fi făcut campanie electorală pentru un partid politic și ar fi trimis mesaje prin care încuraja lumea să meragă la vot, dar și să boicoteze referendumul.

O a doua înlocuire a avut loc la secția de votare din comuna Mărișelu, unde locțiitorul președintelui a fost schimbat după ce a ajuns la spital și nu s-a mai putut prezenta duminică dimineața la deschiderea secției de vot.

„Am înlocuit un locțiitor al președeintelui secției de vot dar din motive obiective. A fost un caz de forță majoră – a trebuit să ajungă la spital azi noapte, dar am înlocuit și un președinte de secție de votare de la Beclean, de la secția de votare 61″, a declarat judecătorul Liliana Tertiș.

În județul Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 secții de votare, fiind așteptați la urne 262.386 alegători înscriși în listele electorale permanente.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani